Inca o zi ploioasa..Deja incep sa ma satur de atmosfera data...Imi e dor de acele zile caniculare in care eram mega fericita pe undeva,prin Bucuresti cu tovarasii mei.

Azi as vrea sa vorbesc despre sentimentul acela idiot care te omoara treptat.Acel sentiment pe care-l ai cand stai prea mult in casa cu gandul zburand in colo si in coace,apoi aterizant pe cea mai dureroasa amintire. Daca si voi va ganditi la ce ma gandesc eu e bine,si daca nu,ei bine asteptati pana termin :D.

Stateam azi bine mersii pe Facebook ca orice om normal si ascultam muzica. Apoi vad cateva poze cu mesaj pentru cupluri si ma gandeam la Cristi,iubitul meu. Ii simteam lipsa si acest lucru ma apasa.Imi doream sa-l tin in brate si sa-l sarut dar asta nu era posibil.Atunci imi venii gandul sa ma imbrac si sa ma duc la el acasa,din Berceni pana in Basarab....Dar imi era prea lene,asa ca am continuat sa vegetez in camera mea,tolanita in cele mai ciudata pozitii pe scaun,cu ochii atintiti in monitorul vechi de pe vremea bunicilor. :))).

Si mi-a aparut Adi in minte. (Baiatul despre care am vorbit in postarea de ieri). Mi-am tras doua palme ca sa incetez. Pentru ca sa fim seriosi,trebuie sa uit de acel nenorocit.Dar nu mergea...Ma gandeam din ce in ce mai mult la el si la toate chestiile prin care am trecut. Nu mai stau sa le zic ca ma apuca plansul...

Asa  ca mi-am acceptat gandurile si am inceput sa ma uit prin pozele si filmuletele cu el...O mare de sentimente uitate sau mai bine zis,inchise,au navalit peste sufletul meu.Imi simteam inima cum bate din ce in ce mai tare si nu stiam daca sa continui sa ma ranesc singura sau nu.Dar na,proasta sunt,proasta voi ramane..

Intr-un final incep sa plang.Imaginandu-mi cum ar fi fost daca el nu si-ar fi batut joc de mine si am fi fost in continuare impreuna...

Cateva lacrimi,ultimele lacrimi,m-au trezit la realitate.In acel moment nu mai eram la birou,ci in pat cu capul infipt bine printre perne...Am o intreaga viata inainte...Asa ca de ce sa sufar dupa un dobitoc ca el...

Incercam sa ma incurajez singura,dar era in zadar...Cu fiecare cuvant pe care mi-l spune-am o voce interioara venea si replica ''Inca il iubesti,proast-o...''...Iar faptul ca avea dreptate ma omora...

Intr-un final,dupa ce mi-am revenit si am fumat cateva tigari,m-am pus la pc si am inceput sa vorbesc cu el pe Facebook (nu ma injurati,impuls de moment). I-am povestit tot ce simt pentru ca indiferent cat as incerca,tot simt nevoia sa vorbesc cu el din cand in cand...Si el mi-a marturisit ca se simte la fel..Ca il doare enorm prin ce ma facut sa trec si alte cacaturi de genu pe care am incetat de mult sa le cred...

Si ca sa scurtam povestea,maine o sa ma vad cu el...Au trecut cateva saptamanii bune de cand nu i-am mai vazut moaca pocita si freza de emokid...Si imi era DOR de el...

P.S.Nu vreau sa ma intelegeti gresit,imi iubesc iubitul...dar ceea ce simt pentru Adi e o dragoste de un an jumatate....Un an jumatate in care l-am iertat de n ori,in care am inchis ochii la multe chestii...etc...Si cred ca pot sa ma vad din cand in cand cu el sa depanam amintiri pana voi reusii intr-un final grandios sa devin indiferenta :D.