Inca o zi ploioasa..Deja incep sa ma satur de atmosfera data...Imi e dor de acele zile caniculare in care eram mega fericita pe undeva,prin Bucuresti cu tovarasii mei.

Azi as vrea sa vorbesc despre sentimentul acela idiot care te omoara treptat.Acel sentiment pe care-l ai cand stai prea mult in casa cu gandul zburand in colo si in coace,apoi aterizant pe cea mai dureroasa amintire. Daca si voi va ganditi la ce ma gandesc eu e bine,si daca nu,ei bine asteptati pana termin :D.

Stateam azi bine mersii pe Facebook ca orice om normal si ascultam muzica. Apoi vad cateva poze cu mesaj pentru cupluri si ma gandeam la Cristi,iubitul meu. Ii simteam lipsa si acest lucru ma apasa.Imi doream sa-l tin in brate si sa-l sarut dar asta nu era posibil.Atunci imi venii gandul sa ma imbrac si sa ma duc la el acasa,din Berceni pana in Basarab....Dar imi era prea lene,asa ca am continuat sa vegetez in camera mea,tolanita in cele mai ciudata pozitii pe scaun,cu ochii atintiti in monitorul vechi de pe vremea bunicilor. :))).

Si mi-a aparut Adi in minte. (Baiatul despre care am vorbit in postarea de ieri). Mi-am tras doua palme ca sa incetez. Pentru ca sa fim seriosi,trebuie sa uit de acel nenorocit.Dar nu mergea...Ma gandeam din ce in ce mai mult la el si la toate chestiile prin care am trecut. Nu mai stau sa le zic ca ma apuca plansul...

Asa  ca mi-am acceptat gandurile si am inceput sa ma uit prin pozele si filmuletele cu el...O mare de sentimente uitate sau mai bine zis,inchise,au navalit peste sufletul meu.Imi simteam inima cum bate din ce in ce mai tare si nu stiam daca sa continui sa ma ranesc singura sau nu.Dar na,proasta sunt,proasta voi ramane..

Intr-un final incep sa plang.Imaginandu-mi cum ar fi fost daca el nu si-ar fi batut joc de mine si am fi fost in continuare impreuna...

Cateva lacrimi,ultimele lacrimi,m-au trezit la realitate.In acel moment nu mai eram la birou,ci in pat cu capul infipt bine printre perne...Am o intreaga viata inainte...Asa ca de ce sa sufar dupa un dobitoc ca el...

Incercam sa ma incurajez singura,dar era in zadar...Cu fiecare cuvant pe care mi-l spune-am o voce interioara venea si replica ''Inca il iubesti,proast-o...''...Iar faptul ca avea dreptate ma omora...

Intr-un final,dupa ce mi-am revenit si am fumat cateva tigari,m-am pus la pc si am inceput sa vorbesc cu el pe Facebook (nu ma injurati,impuls de moment). I-am povestit tot ce simt pentru ca indiferent cat as incerca,tot simt nevoia sa vorbesc cu el din cand in cand...Si el mi-a marturisit ca se simte la fel..Ca il doare enorm prin ce ma facut sa trec si alte cacaturi de genu pe care am incetat de mult sa le cred...

Si ca sa scurtam povestea,maine o sa ma vad cu el...Au trecut cateva saptamanii bune de cand nu i-am mai vazut moaca pocita si freza de emokid...Si imi era DOR de el...

P.S.Nu vreau sa ma intelegeti gresit,imi iubesc iubitul...dar ceea ce simt pentru Adi e o dragoste de un an jumatate....Un an jumatate in care l-am iertat de n ori,in care am inchis ochii la multe chestii...etc...Si cred ca pot sa ma vad din cand in cand cu el sa depanam amintiri pana voi reusii intr-un final grandios sa devin indiferenta :D.

Heloooo!!!

Am revenit in forta...Dupa o pauza de cateva luni bune.Am terminat a 8-a si ma pregatesc pentru examene. Da,stiu. 16 ani si trec a 9-a...Nu e vina mea,am ramas a 7-a :p. In fine. Pot zice ca m-am despartit de acel baiat dupa care sufeream in prostie chiar daca eram impreuna. Inca sunt pe ganduri daca sa zic sau nu,dar cum multi nu ma cunosc personal o sa spun.

Totul a inceput in jurul pastelui,acum un an.Era o petrecere la un bun amic comun unde a venit mai multa lume.Atunci era perioada in care tipu ti-nea petrecere la interval de 3 zile si mereu ma duceam cu fostu (Adi).Ne-am imbatat,ne-am dus in dormitor,am facut ce am facut,iar peste o luna descopar ca sunt gravida.Da,gravida la 14 jumate ani.Foarte frumos.La inceput nu am constietizat gravitatea situatie,asa ca nu am reactionat cine stie cum.Mama a inteles,sincer nu imi dau seama cum pentru ca eu ma asteptam sa ma dea afara din casa sau sa ma bata de sa imi sara sangele,si nu glumes.Peste vreo o luna jumate am facut avortul.In acest timp Adi a fost alaturi de mine,dar absent in acelasi timp.Vorbeam cu el despre asta,insa simteam cum nu ma asculta.Dar na,fiind indragostita am trecut cu vederea.Apoi cand a venit ziua,daca imia duc aminte,era o sambata foarte calduroasa,el nu s-a prezentat pe motiv ca trebuie sa-i incheie mediile la liceu.Mama a ramas masca cand i-am zis.De mine nu mai spun,eram dezamagita total,chiar daca intr-un fel,ma asteptam la asta...Am plans toata ziua aceea.Anestezia a fost degeaba,tot simteam ''aspiratorul'' si ma durea...Imi doream sa se termine odata si sa-l vad pe Adi.Imi faceam iluzii ca o sa ma astepte in fata spitalului.Cand am iesit din sala de operatii abea ma tineam pe picioare.Imi aduc aminte ca ma prins mama fix inainte sa cad pe jos. Apoi am adormit plangand de durere,dar nu inainte sa-l sun pe Adi si sa-l intreb daca vine sa ma ia de la spital.Raspunsul lui a fost unul negativ,oare de ce nu ma surprins...

Cu chiu cu vai am ajuns acasa.Pe drum imi mai revenisem cat de cat.Insa ma simteam ca dracu stiind ca am omorat o fiinta nevinovata.

Dupa cateva ore apare si Adi,abea scapase de la liceu.Si cu un teatru dala de maestru,ma intreaba daca sunt bine.Jur ca daca nu-l cunosteam puteam sa jur ca e sincer.Pot zice ca acel avort mi-a deschis ochii,dar din pacate nu destul de mult.Timpul a trecut,el a ramas langa mine.Eram impreuna,dar el nu era impreuna cu mine.Ironic,nu-i asa?...

Ma minteam singura crezand ca acea operatia l-a facut sa vada cat rau mi-a putut face si astfel sa nu ma mai insele...Tot ce a schimbat la el a fost faptul sa l-a facut mai aprig la minciuna...Ma credibil.Dar nu ai cum sa furi hotul.Imi aduc aminte cum mama ii gasise un loc de munca pe santier,doar sa care niste galeti si sa faca temir ce pe 18 mil...S-a dus in prima zi,a stat pana la jumatatea programului si a plecat,scuza lui fiind ca ''tre sa ma duc pana la farmacie sa-i i-au medicamentele lu bunica-mea.''

Jumatate de santier a ras cand a auzit asta,iar eu cu mama eram pe jos...Cu un ochii radeam si cu celalalt plangeam.

Vara s-a dus,el nu a platit banii de avort. 5 mil...atat avea de platit.Intr-o saptamana daca te straduiesti ii faci...Dar na,e naspa sa fi nepasator si lenes... Faza a ramas sa-i dau eu mamei banii inapoi.Inca un sacrificiu pe care eram dispusa sa-l fac pentru el...Pentru ca-l iubeam...Abea acum,dupa atat de mult timp,dupa un an si ceva,imi dau seama cat de mult am putut sa gresesc...Cat de mult am putut sa iubesc o himera.Dar revenind.

Totul a fost bine si frumos pana la revelion..In acest timp ne-am certat,ne-am despartit,ne-am impacat...Etc..Revelionul l-am facut impreuna,am stat pana pe la 3 dimineata in centrul vechii,apoi am mers la mine.O convinsesem pe mama sa se duca sa doarma la cea mai buna prietena a ei. (Relatia cu mama mea s-a imbunatatit radical dupa primul avort,nu ma intreba cum) Cum am ajuns,am pus sa mancam niste cartofii la cuptor si dupa ne-am bagat in pat.Am facut si de data asta ce era de facut...Iar istoria s-a repetat.

Pe la inceputul lui ianuarie am aflat ca sunt din nou gravida datorita unui test de sarcina.Imi aduc aminte ca era atunci,pe la inceputul lui 2014,cand incepuse viscolul acela naprasnic. Era o dimineata de scoala,dar nu se facea din cauza zapezii asa ca am luat cei 15 lei stransi cu greu si m-am dus in Sun Plaza la prima farmacie.L-am cumparat,apoi am fugit spre baie.Nodul pe care l-am avut in gat si stomac cand asteptam rezultatul nu le-am avut in viata mea.Era pozitiv.Si cu acele 2 liniute,simteam cum lumea mea avea sa se destrame.I-am dat mesaj lui Adi sa ma sune,si cand a facut-o am inceput sa plang de se uita toata lumea la mine.Nu am stat pe ganduri si m-am dus direct la el..Noroc ca era singur acasa.

Cum mi-a deschis usa,l-am luat in brate si am inceput sa bocesc cu testul in mana..Se vedea pe chipul lui disperarea.Dar nu pentru mine,ci pentru propria persoana.Am hotarat impreuna ca nu-i zis mamei.Ultima oara abea am convins-o sa nu-l bage pe Adi la puscarie,iar acum cand ma gandesc din nou,mai bine as fi lasat-o...Dar na,dragostea asta...

Asa au trecut vreo 2 luni jumate pana mama a aflat.Eu eram un zombie cu visele de viitor spulberate pentru ca stiam ca am sa mor.Aveam deja pastitlele cumparate cu 2 zile inainte ca mama sa afle..Mereu cand ieseam cu Adi si grupul nostru prin Sun Plaza sau Afi Palace,ma simteam absenta,ma uitam la ei,cu cata pasiune isi traiesc vietile,iar eu aveam sa mor.In acest timp am descoperit ca cea mai nasoala moarte e cea care sti exact cand v-a venii...Eu stiam,ziua,ora si chia rminutul...O tortura mai sadica nu cred ca exista.Iar pe Adi nu-l simteam langa mine,dar nu-i spune-am ce ma framanta.Stiam ca avea sa urle la mine ca il acuz pe nedrept...In opinia lui.Simteam ca avea sa isi faca o alta iubita imediat ce o sa ma omor.Si mereu cand am presimtiri de genul asta,exact asa e.

Imediat ce a aflat mama,m-a dus la Sf.Pantelimon pentru al doilea avort din viata mea...La doar 15 ani jumate...De data asta nu i-a facut nimic lui Adi,stiind ca o sa intervin eu.Dar cand mi-a facut doctorita radiografia aceea live,de vedeam copilasul,mi-am schimbat complet gandirea.De data asta ma lauase frica si disperarea.Stiam ca Adi o sa faca exact ca data trecuta.Stiam ca o sa ma lase de izbeliste cu ochii in soare.Singura...Asa ca imediat ce am iesit din spital alaturi de mama,l-am sunat si cu lacrimi in ochii i-am spus ca ma despart de el.Era in ora atunci si nu a zis nimic.Insa nici nu ma mai cautat in ziua aia.Pe seara daca imi aduc bine aminte m-a bagat in seama pe Facebook,dar a renuntat cand a vazut cat de nervoasa sunt pe el.Si sincer vorbind,aveam tot dreptul.

A doua zi m-am dus din nou cu mama la spital pentru operatie.De data asta cu anestezie totala din cauza ca sarcina era mult prea dezvoltata.A fost groaznic.Nu am mancat nimic de la 8 dimineata pana la 5 dupa amiaza,am stat 3 ore cu o branula in vena de la mana dreapta si mai ma durea si burta.Iar Adi era bine mersii acasa,cu pula-n sus (scuzati-mi limbajul).

Dupa ce s-a terminat totul,iara eram o stafie.Vedeam in ceata,auzeam greu,aveam dureri teribile.Cand am reusit cat de cat sa merg singura m-am dus jos la mama si primul lucru pe care l-am intrebat a fost daca Adi a dat vrun semn de viata.Sincer nu stiu de ce m-am mai obosit,deja stiam raspunsul...Am inceput sa plang.Ma simteam ca ultima carpa. Folosita,aruncata,refolosita si din nou aruncata.In acea zi toata iubirea mea pentru Adi se transformase radical in ura. Soarta,sau poate asa zisul ''Dumnezeu'' mi-a facut totusi o surpriza placuta.Imediat ce am ajuns acasa,m-am pus usor in pat si am intrat pe Facebook de pe mobil sa-i spun Alexandrei ca ma simt bine. (Ea e cea mai buna prietena e mea,si singura care imi stie toata povestea vietii si vice versa). Si am vazut ca un tip,''Bajenaru Laurentiu Cristian'' mi-a dat cerere de prietenie.M-am uitat nitel peste pozele lui,am vazut ca-i adorabil asa ca i-am acceptat-o...Si am inceput sa vorbim.

Iar ca sa scurtez povestea,au trecut 3 luni de la acel avort,eu inca sunt cu Cristi,Adi tot incearca sa se impace cu mine dar nici in ruptul capului nu accept si sunt insfarsit fericita....Am trecut prin atatea in doar un an si mai ales am invatat multe chestii valoroase.Acum stiu ca multi o sa ma judecati pentru acele avorturi,dar sincer,nu i-as fi putut creste.Mama abea se descurca cu facturile iar eu nu am job...A fost mai bine asa,pentru ca oricum nu le puteam oferii nici un viitor calumea acelor suflete pure...Credeti-ma,mi se rupe sufletul cand imi aduc aminte,dar simteam nevoia sa vorbesc despre asta,pentru ca pentru o fata,astfel de experiente sunt traumatizante si oricat de dura as vrea sa par,nu pot...

O noapte buna tuturor. <3