Nu mai pot.Simt cum mi se scurge toata vlaga la fiecare cearta cu femeia care mi-a dat viata.
Nu imi inteleg vina si chiar daca nu e bine sa dai din casa,le povestesc unui mic nr de prieteni care imi cunosc viata pe derost si vice versa toate certurile cu acea femeie...Mama nu pot sa ii zic.
Iar ei au in jur de 20 de ani,cu o anumita experienta destul de urata de viata.Si nici ei nu imi gasesc vina.
Iar tot ce pot sa inteleg este ca nu sunt dorita.Inteleg ca am fost creata nu din dragoste cum ar trebuii sa fie toti copii ci din o greseala sau o obligatie.Habar nu am.Iar replica care ma raneste cel mai mult si pe care as putea sa o suport din partea unui strain fara probleme,cand o aud din gura ei simt cum ceru imi pica in cap. ''Abea astept anu viitor sa faci 16 ani,sa te duci la munca pe centura si cine stie in ce locuri si sa ma lasi dracului odata in pace,ca mi-ai furat viata,esti un esec total,nu inteleg de ce mi-am sacrificat atata timp crescand un cacat imputit ca tine cand ar fi trebuit sa te las afara sa dardai de frig pana imi terminam eu partida de sex cu unu si altu!!'' . Si inafara faptului ca s-a facut curva cu propriile ei vorbe,concluzia pe care o trag la final plangand si durundu-ma absolut tot corpul de la lovituri este ca nu am familie.O chestie necesara oricarui om...Un copil de 15 ani fara familie.Doar dragostea trecatoare a iubitului...
Uneori ma gandesc cum ar fi sa ma duc pe cealalta lume.Si ma intreb daca ei i-ar pasa..Daca macar ar plange.Dar apoi ma gandesc ca mai am o intreaga viata de trait.De ce sa o dau pe o schizofrenica care habar nu stie ce inseamna sa fi ''mama''...
Si sincer astept cu nerabdare sa plec,sa ma zbat din toate puterile ca sa ma intretin,si apoi sa imi fac o familie.Sa am copii mei,sa-i cresc cum as fi vrut eu sa cresc si cand femeia aceea va fi pe moarte,sa stau langa ea si sa ii zic tot ce am pe suflet...
Cu speranta ca macar in ultimul ceas isi va da seama cat de greu mi-a fost si imi este cand ea se comporta cu mine de parca sunt o carpa...Un copil strain pe care il ti in casa din obligatie ci nu din dragoste parinteasca...
Imi e greu,recunosc.Si poate mai sunt multi ca mine.Dar speranta moare ultima.O sa ma lupt cu soarta pana imi va zambii...Chiar daca la final nu o sa mai am inima...
